luni, 2 iulie 2012

Ce anume vor extraterestrii de la noi?

Intr-o seara de noiembrie 1996, Bill Foster, american din New Hampshire, mergea cu automobilul pe o sosea laturalnica din Carolina de Nord, impreuna cu sotia lui si alte doua persoane, toti cu o varsta apropiata de 50 de ani. La un moment dat, a aparut in zare o lumina. Initial au crezut ca e un avion, desi zbura foarte incet si foarte aproape de sol. Abia cand lumina s-a apropiat, au deslusit un obiect triunghiular, mare cat un teren de fotbal, cu trei lumini rosii, pulsand la colturi. Obiectul a venit drept spre ei, la o inaltime de 30 de metri, dar a cotit la un moment dat spre stanga, disparand dincolo de o movila.


Cei patru si-au continuat drumul spre casele lor, hotarand sa nu spuna nimanui de patania lor. Peste sase luni, ca urmare a unei neglijente, istoria a devenit totusi cunoscuta si a patruns si in presa locala. Printre intrebarile care li s-au pus atunci a fost si aceea daca nu cumva au suferit o "lacuna temporala". Recapituland evenimentele, si-au dat seama ca de fapt ajunsesera acasa cu circa doua ore mai tarziu decat ar fi trebuit. Regresia hipnotica, la care Bill Foster si sotia lui au decis sa se supuna, a scos la iveala o "clasica" rapire OZN a tuturor celor patru din masina. Apoi Foster a aflat ca el insusi a mai suferit pana atunci cel putin 13 rapiri, incepand din copilarie, avand si un implant.


Foster nu crede ca vizitatorii ar fi binevoitori cu noi. Nu se consoleaza cu ideea ca cenusiii ar fi aici spre beneficiul nostru ori pentru a imbunatati ori imbogati vietile oamenilor. Parerea sa este ca vizitatorii urmaresc o agenda care le este proprie doar lor. Aceasta agenda pare sa fie rigida, inflexibila, imperativa si va fi implinita in ciuda oricarei tentative omenesti de a interveni. De asemenea, nu sunt motive sa se creada ca cenusiii ar dori sa-si dezvaluie planurile fata de noi. Daca va exista totusi un beneficiu marginal pentru omenire, acesta va rezulta involuntar si nu ca o parte a planului initial. De pilda, crede Foster, poate unele avansuri tehnologice din ultimele decenii au rezultat din "retroingineria" unor echipamente din OZN-uri prabusite, asa cum afirma Philip Corso. In opinia lui Bill Foster, agenda vizitatorilor ar cuprinde trei teluri principale: hibridarea, cercetarea stiintifica si intelegerea emotiilor umane.


                                                            Hibridarea


Din cantitati masive de rapoarte si rezumate ale unor rapiri, atat ale unor barbati cat si a unor femei, rezulta ca cenusiii sunt extrem de interesati in reproductia umana. Au fost raportate sute, daca nu cumva mii de cazuri de examinare a organelor genitale, de teste de sarcina, implantare de ovule etc., efectuate pe parcursul rapirilor, ceea ce il face pe Bill Foster sa creada ca un obiectiv fundamental al cenusiilor este incrucisarea speciei lor cu oamenii. De ce? Pentru a produce hibrizi avand trasaturi genetice si emotionale comune oamenilor si vizitatorilor. In procedurile de fecundare raportate, cenusiii controleaza productia de fetusi din momentul conceperii pana la nastere. Embrionul este verificat, reverificat, apoi extras din uterul matern de catre nepamanteni, de obicei in prima perioada a sarcinii. In continuare, dezvoltarea fatului este controlata exclusiv de nepamanteni.



1) a-i amesteca cu populatia umana, pamanteana;
2) a popula un loc pe o alta planeta;
3) a inlocui echipajele navelor lor, cenusiii fiind o "rasa muribunda", incapabila de a se reproduce (asa cum s-a afirmat uneori).

                                                  Cercetare stiintifica?

In toata literatura OZN, vedem vizitatorii cautand, examinand, cercetand fizic, corpul si creierul celor rapiti. Putem presupune ca ei isi imbogatesc astfel cunostintele privind oamenii. De pilda, este faimos cazul rapirii sotilor Betty si Barney Hill. Barney avea o proteza dentara pe care cenusiii i-au scos-o din gura, incercand sa faca acelasi lucru cu Betty, care avea dinti naturali. Prin astfel de experiente, vizitatorii puteau identifica detalii ale anatomiei umane. Aceasta urmarire este longitudinala si inter-generatii. Asa cum spunea Dr. John Mack, vizitatorii urmaresc omul "din leagan pana in mormant". Dar interesul pentru o persoana implica si interesul pentru urmasii sai s.a.m.d.

Multi "demistificatori" ai contactelor cu alte civilizatii se intreaba de ce ar fi necesare rapirile repetate, odata ce o singura rapire poate fi suficienta pentru a afla tot ce le trebuie. Drept contraargument, putem evoca propriul nostru program de marcare prin implanturi a elanilor, ursilor, cerbilor etc., prin care un animal este urmarit toata viata lui. De ce? Deoarece vrem sa intelegem migratiile, modelele de hranire si multe alte informatii relevante. Bill Foster crede ca rapirile repetate ale unor oameni, efectuate de vizitatori, au un obiectiv similar. El da ca exemplu cazul sau, cand, dupa un atac de cord suferit la 44 de ani, cenusiul cu care comunica pur si simplu nu intelegea de ce suferea de aceasta maladie. Bill a incercat sa-i explice ca a fost din cauza stresului, dar se pare ca cenusiul nu realiza cum de emotiile umane pot duce la schimbari fiziologice in chimismul uman.


                                                     Intelegerea emotiilor

Dragostea, ura, furia, frica, stresul, tristetea, fericirea, repulsia, sunt emotii care se pare ca nu exista la vizitatorii cenusii. Marturiile descriu acesti omuleti ca fiind metodici harnici, dar se sugereaza rareori despre ei ca ar manifesta emotii.

Foster afirma ca una dintre preocuparile cenusiilor de-a lungul anilor a fost groaza pe care el o incerca la fiecare intalnire cu ei. Este foarte greu sa transmiti ce anume simti unor creaturi care nu au aceste simtaminte. Unii oameni vad culori cand asculta muzica. Cei ce nu au aceasta insusire inteleg greu cum are loc acest proces. La fel, cenusiii ii cereau lui Foster sa explice cum e in corpul tau cand ai anumite senzatii, de pilda, furie, manie, curiozitate, seninatate, dar mai ales groaza. El a observat ca in timp ce, in conversatiile cu cenusiii, gandurile sale erau intelese "telepatic", nu acelasi lucru se petrecea cand incerca sa le explice emotiile pe care le resimtea. Aceasta l-a dus la presupunerea ca, la fel ca in cazul oamenilor, pierderea unor simturi duce la ascutirea celorlalte, lipsa emotiilor la cenusii putea fi o preconditie pentru o putere crescuta a mintii lor

Foster a ajuns sa-si reaminteasca cel putin opt "sesiuni" de cel putin o ora fiecare, in care, rapit fiind, a discutat cu cenusiii despre emotiile umane si in care el a trebuit sa "verbalizeze" ce anume simtea in diverse imprejurari. O astfel de investigatie se desfasoara fara indoiala si asupra altor persoane rapite. Cu toate acestea, Foster este convins ca va mai dura pana ce nepamantenii vor intelege, pe aceasta cale, marea complexitate a emotiilor umane, iar noi nu vom apuca terminarea agendei omuletilor cenusii. Si nici nu exista vreun motiv serios ca pana atunci acestia sa ne dezvaluie planurile pe care le au cu noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu