marți, 3 iulie 2012

Pepenele verde curăţă rinichii


Dulce, zemos şi foarte sănătos pentru întreg organismul, pepenele verde este cel mai căutat fruct în perioada verii. Acesta nu numai că este răcoritor şi gustos, dar are şi o mare valoare nutritivă.

Detoxifică organismul. Pentru că mai mult de 90% din compoziţia sa este apă, pepenele verde curăţă şi detoxifică organismul, elimină toxinele din ficat, protejează intestinele subţiri.
Este recomandat persoanelor cu un grad mai mare de uzură a organismului, bătrânilor şi celor care au o alimentaţie încărcată de toxine.
Reduce inflamaţiile. Pepenele verde răcoreşte şi potoleşte setea, dar contribuie şi la reducerea unor inflamaţii la nivelul organismului, care pot fi legate de apariţia astmului, a arterosclerozei, a diabetului şi a cancerului de colon.
Hidratează şi vitaminizează. Miezul zemos şi delicios are efecte revigorante şi energizante asupra organismului.
Specialiştii nutriţionişti ne recomandă să-l consumăm cu încredere întrucât reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de hidratare şi de vitaminizare pe timpul verii.
Dizolvă pietrele de la rinichi. Graţie capacităţilor diuretice, pepenele verde este recomandat în dieta persoanelor cu pietre la rinichi sau în a celor care suferă de gută.
Cu excepţia persoanelor cu insuficienţă renală, tuturor celor care suferă de rinichi le este recomandată în această perioadă o cură de pepene de minim 10 zile.
Întăreşte sistemul imunitar. Vitamina C din pepene îmbunătăţeşte sistemul imunitar, protejându-ne de boli şi tratând afecţiuni medicale precum cataracta. Vitamina A din pepene luptă împotriva infecţiilor din organism.
Ne scapă de stres. Sursă importantă de vitamina B6, ajută la păstrarea sănătăţii creierului şi la combaterea anxietăţii, a stresului şi chiar a atacurilor de panică.
                                                                                                                               Sursa: Click

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu